Astfel, Attal îi va succeda şefei guvernului Elisabeth Borne, care a fost constrânsă să demisioneze luni, scrie AGERPRES.
[eadvert]
Potrivit presei franceze, prin această schimbare, preşedintele francez încearcă să dea un nou suflu celui de-al doilea mandat al său înaintea alegerilor pentru Parlamentul European. Demersul nu va duce neapărat la vreo schimbare politică majoră, dar semnalează dorinţa lui Macron de a încerca să depăşească nemulţumirea provocată de reformele nepopulare de anul trecut privind pensiile şi imigraţia pentru a creşte şansele partidului său centrist la scrutinul european din iunie.
Macron încearcă să facă faţă unui parlament mai turbulent de când a pierdut majoritatea absolută la scurt timp după ce a fost reales în 2022.
Sondajele de opinie arată că tabăra lui Macron se află în urma partidului liderei de extremă-dreapta Marine Le Pen cu aproximativ opt până la zece puncte procentuale.
Attal, un aliat apropiat al lui Macron, a devenit un nume cunoscut ca purtător de cuvânt al guvernului în timpul pandemiei COVID. Unul dintre cei mai populari politicieni din ţară în sondajele de opinie recente, Attal şi-a făcut un renume ca ministru priceput, care se simte în largul său în emisiunile de radio şi în parlament.
Totuși, liderii opoziţiei nu aşteaptă prea mult de la schimbarea premierului, având în vedere că Macron însuşi a preluat o mare parte din procesul decizional. AGERPRES
Trimite articolul
XMacron nu s-a insurat cu fosta colega de gradinita a lui bunica-sa (bunica lui Macron) ? Dusi cu sorcova vesela…
Da bravooo! Uite că la alții se poate😂😂😂😂😂
Frumos armasar, cred ca e dotat, se vede pe nas si sprancene
-
te-ai amorezat la prima vedere, dar sprancenele lui bolo ti se par mai sexy, nebunaticule! ))))
-
il tradezi pe bolo?
Ca om trecut prin viata am avut “intersectii” cu multi oameni de alte orientari sexuale insa, nu s-a facut atata circ pe marginea acesteia. Adevarat, ca nu de multe ori, mi s-a atras atentia ca persoana are alte orintari sexuale, nu de de alta sa nu fac vreo gluma neavenita. Oameni extrem de pregatiti, bine crescuti, buni colegi, nimic de reprosat insa, “reclama” strica. Daca Presedintele Republicii Franceze a considerat ca dl. Gabriel Attal merita inalta demnitate, asta e.