Acesta a anunţat că a iniţiat un proiect de hotărâre pentru personalizarea fiecărui pod din Oradea, chiar şi a celor care nu au fost încă ridicate.
În vizunea primarului Groza, podul de lângă Hotelul Continental, (cunoscut sub numele de podul Dacia), ar trebui să devină Podul Cetăţii, pasarela următoare în sensul de curs al CrisuluiRepede, ar urma să poarte numele de Podul Intelectualilor, Podul Ferdinand ar urma să devină Podul Sf. Ladislau. Pasarela de la Informatica ar urma să fie botezată după poetul Mihai Eminescu, podul ce va fi ridicat în locul celui de pontoane – ar purta numele lui Emanuil Gojdu, iar podul din Ioşia va deveni Podul Europa. În aceste condiţii, Podul Decebal este singurul care şi-ar păstra numele.
În opinia primarului, persoanlizarea podurilor este o practică europeană de la care Oradea nu ar trebui să se abţină.
Informaţia a fost lansată de Mihai Groza în cadul unui briefing – întrunire cu presa în care organizatorul refuză, de regulă, să lămurescă eventualele neclarităţi, nimeni nu a mai explicat rostul acestui demers, din moment ce majoritatea podurilor orădene au deja nume uzitate de orădeni.
Cristina Ghilea
Citiți principiile noastre de moderare aici!