Va fi la fel de dificil, poate chiar mai dificil. Dar analizând jocul de la Bucureşti, sperăm să remediem din greşelile făcute acolo şi să jucăm mult mai bine, mai ales că nu mai avem foarte multe lucruri de pierdut”, a declarat antrenorul Cosmin Olăroiu, marţi, la stadionul “Santiago Bernabeu”, la conferinţa oficială a meciului Real Madrid – Steaua, din Liga Campionilor.
Antrenorul stelist speră ca jucătorii săi să treacă peste emoţii şi peste starea de spirit creată prin venirea la Madrid şi să facă un meci mai bun decât cel din Ghencea. Despre problemele apărute la Real, cazurile Cassano şi Ronaldo, Olăroiu a precizat că Fabio Capello cere multă disciplină şi cei care se integrează în acest climat rămân, iar cine nu, pleacă.
“Sunt probleme inerente în viaţa unei echipe, dar sunt destul de valoroşi, de experimentaţi ca să treacă şi peste asemenea momente”.
Olăroiu a explicat că pentru a risca mai mult la Madrid, de a juca pe cartea atacului, depinde în primul rând de adversar, dacă te lasă să faci acest tip de joc. “Mă tem de majoritatea jucătorilor de la Real Madrid”, a răspuns Olăroiu la o întrebare privitoare la cel mai temut jucător madrilen.
Atacantul Vali Badea, prezent la conferinţa de presă, a precizat că este o onoare să joace la Steaua, după ce acum un an şi jumătate evolua în Divizia B, şi este o onoare să joace cu echipe puternice din Liga Campionilor, precum Real Madrid. Jucătorul stelist crede că miza pentru echipa sa este mai mică decât la Bucureşti, unde practic s-a jucat soarta locului 2 în grupă.
“Real Madrid nu o să ne trateze la fel ca la Bucureşti şi din acest motiv va fi un meci mai uşor pentru Steaua. Important este să înscriem, nu contează cine. Dacă vom juca cu dăruire vom înscrie mai mult de un gol. Dacă voi marca eu, dedic golul celor are au avut încredere în mine şi m-au adus la această echipă”.
Olăroiu se simte măgulit că meciul Real Madrid – Steaua se dispută cu casa închisă, dar crede că toate meciurile din Liga Campionilor creează o emulaţie specială, stadioanele sunt pline şi de asta este considerată cea mai importantă competiţie fotbalistică din lume.
El crede că presiunea asupra echipei sale va fi mai mică la Madrid, pentru că la Bucureşti erau mari aşteptări şi toată lumea îşi punea speranţe într-un rezultat bun. Olăroiu consideră că toate meciurile din Liga Campionilor sunt o provocare pentru el ca antrenor, nu numai cele cu Lyon sau Real Madrid.
“Orice meci este o provocare pentru antrenor şi jucători. La acest nivel sunt jucători valoroşi care pot decide printr-o execuţie soarta unui meci. Ţine mult de organizare, de pregătire, dar sunt mai multe necunoscute într-un joc de asemenea factură”.
Antrenorul Stelei crede că pe “Santiago Bernabeu” va fi la fel de important să blocheze adversarul şi să ofere surprize în atac, cu condiţia de a avea posesia balonului. “Ambele lucruri sunt la fel de importante, dar în proporţie mai mare faza de apărare. Trebuie să fii atent şi să ţii cont de multe amănunte”.
Vali Badea susţine că presa a exagerat când a scris că a aşteptat la vestiarul madrilenilor pentru a primi tricoul lui Ronaldo, după meciul de la Bucureşti. “Ronaldo este unul din idolii mei şi ca orice tânăr am dorit tricoul lui”.
Steaua a primit goluri din faze fixe în meciurile cu Lyon, Real Madrid şi Oţelul Galaţi, lucru pe care Olăroiu l-a luat în calcul. “Până la meciul cu Lyon nu am primit niciun gol din faze fixe, cu excepţia celui de la Bistriţa. Am luat apoi două goluri în Liga Campionilor şi încă unul la Galaţi. Probabil că se va schimba ceva în organizarea noastră la fazele fixe”.
Tehnicianul stelist a precizat că va stabili abia miercuri formula de start, iar jucătorii vor urmări marţi seara meciul Barcelona – Chelsea din Liga Campionilor.
La Madrid au fost marţi 23 grade Celsius, iar miercuri se anunţă de asemenea o vreme frumoasă cu circa 20 grade Celsius.
Olaroiu: Dacă vom juca cu dăruire vom înscrie
<p>SPANIA - Cosmin Olaroiu a sustinut marti seara o conferinta de presa, dupa antrenamentul Stelei pe Santiago Bernabeu.<BR /></p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni, Ilie Bolojan, preşedintele Senatului României, a avut o întâlnire cu reprezentanţii companiei americane Lockheed Martin, lider global în industria de apărare şi tehnologie aerospaţială.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Bazinală de Apă Crișuri (A.B.A. Crișuri) a început lucrările pentru îmbunătățirea retenției de apă în regiunile afectate de secetă, în cadrul unui proiect pentru zona Câmpiei de Vest.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 1 martie 2025, Arena Oradea se transformă într-o mașină a timpului muzical, găzduind Retro Mania 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările au demarat odată cu mutarea comercianților în noua hală dar și în cortul montat temporar în spatele blocurilor Cicero.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!