La Dinamo lucrurile au revenit la normal. Starea de liniste, atât de neobisnuita
în “Groapa”, a disparut, iar acum scandalul este în toi.
Totul a început cu putin timp înaintea jocului cu Pandurii. Ionel
Danciulescu s-a accidentat, iar Mircea Rednic i-a oferit banderola de capitan
lui Claudiu Niculescu. Numai ca fotbalistul a avut o reactie nervoasa si l-a
refuzat pe “Puriu”. “Niculescu nu a vrut sa poarte banderola,
acuzându-ma ca l-am tinut rezerva la meciul cu FC National, din prima
etapa”, a admis tehnicianul ros-albilor. “Pot sa confirm incidentul
cu banderola, dar nu vreau sa spun mai mult”, ne-a spus ieri “Clau-gol”.
Promisiune încalcata
Surse din cadrul lotului ne-au dezvaluit ca relatiile dintre Niculescu si conducatorii
“câinilor” s-au racit considerabil în ultima perioada.
In primul rând, atacantul este suparat pe oficialii echipei întrucât
acestia si-au încalcat promisiunea fata de el. “Ii vom da drumul
daca va avea o oferta avantajoasa, fiindca are 30 de ani”, au spus sefii
bucurestenilor înainte de startul campionatului.
Propunerile au venit din partea lui Heerenveen si Sivasspor, ambele cu conditii
financiare excelente pentru jucator, însa “Clau-gol” nu a
fost lasat sa plece. Deja suparat din aceasta cauza, fotbalistul “a luat
foc” când s-a vazut scos din primul “11” în partida
din etapa întâi. Atitudinea atacantului a fost criticata de antrenor
dupa meciul cu Pandurii.
“Niculescu a intrat, a dat gol si atât. Il felicit pentru golul
pe care l-a marcat, dar am nevoie de o prezenta mai mare în joc din partea
lui”, a afirmat Rednic. Acesta a lasat sa se înteleaga ca exista
posibilitatea ca, având o oferta de la Poli Timisoara, Claudiu sa paraseasca
echipa, iar în aceste conditii viitorul fotbalistului se va lamuri în
zilele urmatoare.
Pot sa confirm incidentul cu banderola. Nu am vrut sa fiu capitanul echipei
contra «pandurilor». Nu vreau însa sa spun mai mult
Claudiu Niculescu, atacant Dinamo
Trimite articolul
XIl credeam pe Rednic cu mai mult scaun la cap, dar probabil nu depinde numai de el, incurcate sunt caile fotbalului.Dar judecand la rece nu merita sa-ti bati joc de un jucator talentat, numai sa-i arati ca el depinde de tine.