Farul avut un inceput de meci bun, dar nu a reusit sa inscrie, primind apoi rapid doua goluri.
Farul a inceput bine repriza si a lovit transversala in primele secunde ale partidei. Apostol a sutat superb de la mare distanta, aproximativ 30 de metri, iar bara le-a salvat pe gazde.
Marea ocazie de gol a Farului s-a razbunat. Auxerre a marcat de doua ori in nici 60 de secunde prin Mathis si Peroni.
Daniel Niculae a jucat titular, insa debutul sau intr-un meci oficial cu Auxerre a fost egal cu zero. Nico nu a aratat nimic, nici macar o pasa inteligenta.
Farul a cerut un penalty, dupa ce un jucator al lui Auxerre a parut ca a comis hent in careu, neacordat.
Gurita, care a ratat in debutul meciului o ocazie de unu contra unu cu portarul advers, a reusit sa inscrie pentru Farul in minutul 17.
In repriza a doua Auxerre a marcat rapid din lovitura libera, trecand in avantaj cu 3-1.
Acest gol a adus disperare la Farul, iar jucatorii au incercat prea multe si prea repede, cedand fizic.
Francezii s-au retras tacticos in aparare, pentru ca spre final sa profite de apararea rasfirata a Farului si sa inscrie pentru 4-1, scor destul de linistitor pentru francezi in retur.
Returul are loc la Constanta, pe 22 iulie, de la ora 19:00.
Auxerre
Cool, Sagna, Kaboul, Mignot, Radet, Kahlenberg (Genest, 83), F.Thomas, Be.Cheyrou (cap), Mathis, Pieroni (Ba, 81), Niculae (A.Traoré, 68)
Farul Constanta
Curca, Gurita, Voiculet (Larie, 58), Schiopu, Gheara, Florea, Bacila, Pacuraru (Farmache, 71), Todoran, Apostol (Moldovan, 83), Mamouna
Citiți principiile noastre de moderare aici!