FC Bihor intră marti în cursa pentru calificarea în „şaisprezecimile” Cupei României, fază în care ar urma să întâlnească o formaţie din prima ligă. Până atunci, orădenii trebuie să se concentreze şi să elimine pe FC Zalău, echipă din Liga a III-a, Seria a VI-a. Antrenorul secund Horia Rădulescu a precizat că FC Bihor va utiliza cea mai bună formulă, obiectivul fiind calificarea.
FC Zalău poate fi considerată o devoratoare de echipe bihorene, eliminând în această ediţie a Cupei României pe CF Bihorul Beiuş şi FC Bihor II. „Chiar dacă în acest moment nu stă prea bine în clasament, FC Bihor este o echipă bună de Liga a II-a, însă nu trebuie să ne sperie acest lucru. Cred în şansele echipei mele şi sper ca jucătorii să se mobilizeze cât mai bine şi să obţină calificarea”, spune antrenorul sălăjenilor Marius Paşca.
Partida va începe la ora 16:30 şi va fi arbitrată de Romulus Pop (Târgu Mureş) – Peter Jozsef şi Bucsi Imre (ambii din Sfântu Gheorghe), rezervă Kusztos Laszlo (Târgu Mureş). Observator FRF a fost delegat Sorin Vădana (Cluj-Napoca).
Teodor Biriş
Citiți principiile noastre de moderare aici!