„Ne doare că nu ne-am calificat. Spectatorii bihoreni ar fi meritat să vadă la Oradea o echipă din prima ligă. Acum trebuie să ne concentrăm pe campionat şi dorinţa noastră este să aducem trei puncte de la Târgovişte”, spune Vig Zoltan. Problema e că dintre jucătorii utilizaţi cu CFR II prea puţini au arătat că merită să facă parte din lot. Vig le-a transmis un avertisment celor care nu pun osul cum trebuie: „La noi nu sunt titulari sau rezerve. Vreau ca fiecare să tragă şi să demonstreze atunci când are ocazia şi zi de zi la antrenament că merită să joace. Cu mofturi nu se rezolvă nimic. Ba, mai mult, mofturoşii vor fi trimişi la echipa a doua să joace”, a ameninţat Vig, completat de Fodor: „Atâta timp cât mofturile şi blazarea stau pe umerii lor nu vor putea juca în echipa de bază”. Dacă antrenorii s-au ferit să nominalizeze jucătorii care au avut un randament sub aşteptări, nu e greu de ghicit că jucători cu pretenţii de titulari precum Lorincz, Săndulescu, Mihu, Opriceană, Tomaz sau V. Florea nu au rupt gura târgului sub Feleac, şi pentru ei vorbeşte rezultatul final. Nu ne rămâne decât să sperăm ca cei zece menajaţi în Cupă, plus Lukacs, folosit o repriză, să reuşească un rezultat pozitiv la Târgovişte, unde îi aşteaptă o echipă disperată în căutarea primei victorii. „Nu va fi un meciuşor. FCM Târgovişte nu este o echipă de neglijat, dar şi ei stau foarte prost. Sper să profităm de problemele lor, să jucăm cu încredere şi ambiţie, şi atunci putem câştiga”, a mai spus Vig. Echipa urma să plece astăzi dimineaţa, ora 5:45, spre Târgovişte, iar din lot nu va face parte juniorul Novak, care a suferit o entorsă la gleznă.
FC Bihor a căzut din „satelit”
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!