Ambii s-au încadrat în categoria cruiserweight (90,7 kg), bihoreanul având 88,4 kg, în timp ce francezul născut în Martinica a avut 89,8 kg.
„Imposibilul a devenit posibil, să urc în ring la Sînmartin în faţa propriilor suporteri. Mulţumesc Primăriei Sînmartin pentru organizarea aici a acestui meci. Am emoţii, dar mâine (n.r. – sâmbătă) în ring o să îmi treacă. Vreau centura, ar fi un cadou frumos!”, a declarat Alexandru Jur, care vineri a împlinit 33 de ani, iar în 29 aprilie are programată cununia civilă cu Aneta. Un weekend plin de evenimente pentru pugilistul bihorean!
Francezul Olivier a declarat că a văzut doar un video cu Alexandru Jur şi că nu ştie prea multe despre el. „Cred că Alex este un adversar veritabil. Nu contează că are experienţă mai mare. Nu mă gândesc la adversar când urc în ring, mă gândesc doar la victorie”, a afirmat cel poreclit „Hercule”.
Gala de box de la sala de sport a Şcolii Genrale „Floare de lotus” din Sînmartin, programată sâmbătă 28 aprilie, va debuta cu şase meciuri de amatori, va urma un meci de box profesionist în care se vor confrunta Lucian Bot cu italianul Sergio Romano la categoria grea, pe durata a 6 reprize.
Capul de afiş este duelul de 12 reprize dintre Alexandru Jur şi francezul Jean Jaques Olivier pentru centura WBC Mediterranean.
Prezent la eveniment, Rudel Obreja – preşedintele Ligii Profesioniste de Box, a lăudat autorităţile din Sînmartin pentru implicarea în organizarea aceste gale, considerând totodată că „este un nou început pentru boxul profesionist din România”.
Reprezentantul WBC consideră că este un meci important pentru ambii pugilişti: „WBC este cea mai importantă versiune din boxul mondial. Sper ca ambii pugilişti vor deveni la un moment dat campioni mondiali. Este un meci foarte important pentru cariera lor internaţională”
Citiți principiile noastre de moderare aici!