Studentele orădence și-au confirmat statutul de favorite și au câștigat și în deplasare cu 3-0 (25-15, 25-18, 25-11). Cu scorul general de 2-0, CSU Oradea s-a calificat la turneul semifinal, repetând performanța din ultimii ani. După ce a terminat sezonul regulat pe locul secund și s-au calificat fără emoții din playoff, echipa CSU Oradea va participa la turneul semifinal care se va desfășura în perioada 13-15 aprilie.
Celelalte echipe calificate la turneul semifinal sunt FC Argeș Pitești, ACS Transilvania Brașov, CSU Politehnica Timișoara. Locația turneului se va decide în data de 20 martie, când va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de organizare.
Echipa CSU Oradea este alcătuită din: Iuliana Fîcă (căpitan), Maria Radu Fîcă, Anca Pașca, Roxana Haidu, Daiana Adamcsik, Giulia Blaj, Andreea Maxim, Andreea Măran, Alexandra Breban, Mădălina Pura, Flavia Chiș, Bianca Suciu, Atena Petrescu, Anamaria Pintea, Antonia Rizea și Alexandra Bikfalvi (libero). Antrenor: lector univ.dr. Szabo-Alexi Mariana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!