Duelul a fost spectaculos cu șase goluri și răsturnări de scor. Clujenii au deschis scorul în minutul 5 prin Ursu, după care și-a intrat în rol golgheterul Vlad Rusu. Atacantul Luceafărului a reușit un hattrick, marcând în minutele 10, 33 și 55 (1-3).
Cu mulți foști jucători de Liga 1 în componență, „U” a revenit în joc prin golul lui Răzvan Greu (58), iar două minute mai târziu Gabriel Giurgiu a egalat din penalty (3-3). În cele 30 de minute rămase nu s-a mai marcat iar scorul a rămas 3-3.
Antrenorul Cristian Dulca a început partida cu Gudea – Balea, Cr. Oros, Tînc, R. Trif – Bruno Rocha, Feher, D. Lukacs, V. Pop – Codoban, V. Rusu. În partea a doua au mai intrat Păcurar, Toriște, C. Roșu, Antohi, Al. Dulca și I. Ban.
Pentru U Cluj au evoluat din primul minut: Dinu – Takacs, M. Onicaş, An. Cordoş, Manu – G. Giurgiu, G. Florescu – Ursu, R. Greu, D. Goga – Ene.
În următorul joc de verificare, Luceafărul Oradea se va duela sâmbătă cu Unirea Tășnad, locul 10 în Liga 3, Seria 5.
REZULTATE ÎN MECIURILE DE PREGĂTIRE
Balmazujvaros (NB I) – Luceafărul 0-1
A marcat: Ionuț Ban
Luceafărul – Dacia Gepiu (L4) 3-1
Au marcat: Vlad Rusu (2), Claudiu Codoban
Luceafărul – ACS Dumbrăvița (L4) 2-1
Au marcat: Vasile Pop, Claudiu Codoban
Luceafărul – Sănătatea Cluj (L3) 1-1
A marcat: Alexandru Dulca
Citiți principiile noastre de moderare aici!