Judoul orădean a participat cu zece sportivi (opt la masculin şi două la feminin), componenţi ai JC Liberty CSŞ LPS Bihorul (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco, Emil Morar): Cristina Birta (52 kg), Cristina David (63 kg), Vlad Luncan (50 kg), Darius Mudura (60 kg), George Popa, Mihai Tămăşan (66 kg), Cătălin Popa, Laurenţiu Mezei (73 kg), Florin Suciu (90 kg).
De departe, cea mai bună evoluţie a avut-o Vlad Luncan (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco), care a câştigat medalia de aur a categoruiei 50 kg. El a avut un parcurs fără greşeală, înregistrând cinci victorii consecutive, care l-au propulsat pe prima treaptă a podiumului. În urma acestui rezultat, cumulat cu cele obţinute la alte turnee de Cupă Europeană, Vlad Luncan a fost nominalizat în lotul naţional care va reprezenta România la Mica Olimpiadă, competiţie pentru cadeţi care va avea loc în Georgia, precum şi la Campionatele European (Sofia, Bulgaria), respectiv Mondial (Sarajevo, Bosnia Herţegovina) pentru cadeţi.
Un alt judoka orădean, Mihai Tămăşan (antrenor Emil Morar) a avut prestaţii remarcabile la categoria 66 kg, situându-se pe locul 7. Clasarea sa este merituoasă, în condiţiile în care el este foarte tânăr, cu trei ani mai mic faţă de adversari. Tămăşan a reuşit cel mai bun rezultat dintre toţi componenţii lotului naţional la categoria 66 kg. Ceilalţi sportivi orădeni nu au avut un traseu prea lung, doar Darius Mudura, George Popa şi Cătălin Popa reuşind să obţină victorii în primele tururi. Delegaţia României a înregistrat la Cupa Europeană Cluj-Napoca un bilanţ de trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!