O victorie extrem de importantă care i-a propulsat pe bihoreni pe locul 9 în Liga 2.
„Luceferii” au dat dovadă de un pragmatism maxim, fructificând şansele avute în ofensivă, iar în apărare portarul Eduard Pap a confirmat forma bună pe care o traversează prin intervenţii sigure inclusiv în situaţii limită. Pe fondul unui joc de tatonare, la prima zvâcnire în atac a bihorenilor, Cigan a fost faultat în careu de Tirică (13), iar golgheterul Arnăutu şi-a făcut datoria încă o dată şi a marcat de la punctul cu var (0-1).
Surprinşi, argeşeni au avut replică cinci minute mai târziu, când Boboc a a trimis un „exterior” spre colţul lung, dar Pap s-a arcuit şi a respins în corner. Balla i-a dat emoţii lui Popescu cu un lob de la 20 de metri, care a trecut puţin peste poartă (28).
Bine organizaţi în apărare, „luceferii” au mai lovit o dată după o oră de joc, făcând şah-mat defensiva adversă. Arnăutu a combinat cu Balla, care l-a angajat în careu pe Păcurar, al cărui şut din 8 metri a scuturat plasa la colţul lung (0-2). Mioveniul a ripostat imediat prin brazilianul Roberto Ayza, cunoscut bihorenilor din perioada petrecută la FC Bihor: o centrare la bara a doua a lui Vintilă trimisă în minutul 66, iar Ayza, scăpat pentru prima dată din marcaj, a plonjat şi a punctat cu capul (1-2). La faza următoare, acelaşi Ayza a râms singur şi a şutat puternic pe colţul scurt, dar Pap a reuşit să salveze.
În minutele rămase, bihorenii s-au apărat eroic şi au reuşit să păstreze toate punctele, chiar dacă Vintilă (77) şi Vişa (83) au avut lovituri de cap periculoase, care au ocolit poarta.
Succes important pentru Luceafărul, care marţi, de la ora 14:00, va primi vizita echipei FC Braşov la Sînmartin.
CASETA TEHNICĂ
CS MIOVENI – LUCEAFĂRUL ORADEA 1-2 (0-1)
Stadion Municipal. Teren excelent. Spectatori: 300
Au marcat: Ayza 66 / Sg. Arnăutu 14 penalty, P. Păcurar 62
CS Mioveni: Oct. Popescu – Tirică (68 Ed. Florescu), Vişa, Gugu, Ed. Stoica – Boboc, M. Galan (66 Biceanu) – A. Popa (46 M. Vintilă), Ayza (cpt.), Rădescu – C. Năstăsie. Antrenor: Alexandru Pelici
Luceafărul: Ed. Pap – Bedea (81 Nogo), Moga, Hlinca (cpt.), I. Ban – Feher – Balla, Ţegle, P. Păcurar, Cr. Cigan (71 Zs. Lukacs) – Sg. Arnăutu (90 Sorian). Antrenor: Cristian Lupuţ
Cartonaşe galbene: – / Ad. Bedea 77
Arbitri: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti) – George Marian Fridl (Comăneşti), Joszef Peter (Sfântu Gheorghe).
Observatori FRF: Zoltan Tamas (Odorheiu Secuiesc), Dorinel Dincă (Călăraşi)
FOTBAL – LIGA 2 – ETAPA 17
Rezultate înregistrate:
Metalul Reşiţa – CS Afumaţi 1-2 (1-2). Buduroi 27 / Vlada 5, 45
Dacia Unirea Brăila – Sepsi Sf. Gheorghe 0-1 (0-0). Hadnagy 76
CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare 0-0
CS Baloteşti – UTA Bătrâna doamnă 2-4 (1-1). R. Stănescu 4, Ioniţă 90+2 / Ad. Petre 27, 47, 75, 84, ultimul din penalty
Chindia Târgovişte – Dunărea Călăraşi 5-0 (2-0). Neguţ 28, Cherchez 34, 48, Vătavu 70, Ad. Ionuţă 85
ASU Poli Timişoara – Academica Clinceni 0-1 (0-0). Fl. Ştefan 68
CS Mioveni – Luceafărul Oradea 1-2 (0-1). Ayza 66 / Sg. Arnăutu 14 penalty, Păcurar 62
FC Braşov şi Unirea Tărlungeni au stat.
CLASAMENT
- Juventus Bucureşti 14 10 3 1 27 – 3 33 +12
- Sepsi Sf. Gheorghe 15 9 4 2 26 – 11 31 +4
————————————————————————————————
- FC Braşov 16 10 4 2 29 – 15 34 +13
————————————————————————————————-
- UTA B.D. Arad 16 9 3 4 28 – 21 30 +6
- Olimpia Satu Mare 15 8 4 3 24 – 12 28 +1
- Chindia Târgovişte 15 8 1 6 22 – 15 25 +4
- CS Mioveni 15 7 4 4 18 – 11 25 +4
- CS Afumaţi 15 7 3 5 21 – 15 24 +3
- Luceafărul Oradea 16 7 1 8 16 – 15 22 -5
- Foresta Suceava 14 7 1 6 26 – 27 22 +4
- Dacia Unirea Brăila 15 6 2 7 15 – 21 20 -1
- Academica Clinceni 16 5 3 8 24 – 33 18 -3
- Dunărea Călăraşi 15 4 4 7 16 – 23 16 -5
- CSM Rm. Vâlcea 15 3 6 6 15 – 18 15 -6
- ASU Poli Timişoara 16 3 4 9 17 – 31 13 -14
———————————————————————————————-
- CS Baloteşti 15 2 4 9 14 – 27 10 -11
- Unirea Tărlungeni 15 2 4 9 14 – 28 10 -17
- Metalul Reşiţa 15 2 1 12 11 – 35 7 -14
Şoimii Pâncota a fost exclusă din campionat şi toate rezultatele i-au fost anulate.
ACS Berceni a anunţat FRF că se retrage din campionat, iar toate rezultatele i-au fost anulate.
Etapa viitoare (22-23 noiembrie): marţi, Luceafărul Oradea – FC Braşov (ora 14:00); miercuri, CS Afumaţi – CS Mioveni (ora 12:00), Unirea Tărlungeni – Chindia Târgovişte, Dunărea Călăraşi – CSM Râmnicu Vâlcea, Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava, Juventus Bucureşti – Dacia Unirea Brăila, Sepsi Sfântu Gheorghe – Metalul Reşiţa, ASU Politehnica Timişoara – CS Baloteşti (ora 14:00),
Academica Clinceni şi UTA Bătrâna doamnă vor sta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!