„Este o mare satisfacţie pentru mine, mai ales că mă pregătesc singur, nu sunt legitimat la niciun club şi nu am sponsor. Tot ce am facut am făcut cu puterile mele şi cu sprijinul familiei. Mă pregătesc mai intens de şase luni, de cand am şi o masă specială”, ne-a declarat Gicu, elev în clasa a X-a la Colegiul Economic „Partenie Cosma”. În finală, orădeanul cu braţ de fier a fost învins de Claudiu Olar (Rădăuţi), dar a fost selecţionat în lotul care va reprezenta România la Campionatele Europene din Polonia. Cu această ocazie, Gicu Lucuţa a avut ocazia să-l întâlnească pe Ion „Iron” Oncescu, care in 14 februarie a stabilit un nou record mondial dupa ce a invins 1024 de concurenţi în peste şapte ore de concurs.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!