„Nu toţi jucătorii vor fi prezenţi, întrucât unii sunt plecaţi în vacanţă. De luni, 6 iulie, se va intra în cantonament în Băile Felix, până în data de 17 iulie”, a precizat preşedintele Gheorghe Alexandrescu. Au fost antamate şi două jocuri de verificare cu Luceafărul Oradea, în 15 iulie, şi Naţional Sebiş, în 22 iulie. La reunire sunt aşteptaţi opt jucători noi, toţi fiind liberi de contract. Este vorba de Tânc (fundaş central – Arieşul Turda), Kelemen (fundaş stânga – Unirea Alba Iulia), Villand (mijlocaş – ex- U Cluj), L. Todea (mijlocaş – ultima dată la Gloria Arad), Petrică Dragoş (atacant – Oţelul II Galaţi), plus trei juniori născuţi 1991-1992 de la Reşiţa, Deta şi Simeria.
Îl vrea pe Văsâi
Preşedintele Alexandrescu a afirmat că în şedinţa AGA de vineri va fi supus spre aprobare contractul antrenorului Adrian Văsâi, pe care şi-l doreşte colaborator. „Dacă prin absurd, din diferite motive, nu se poate începe colaborarea cu Adrian Văsâi, nu este nici o problemă. Îi vori ruga pe membrii AGA să aleagă un antrenor cât mai convenabil, din toate punctele de vedere, din Oradea sau de unde doresc dânşii. Nu mă dau la o parte, lucrez şi cu antrenorul respectiv, dar nu îmi mai asum eu răspunderea rezultatelor”, a punctat şeful FCB. Alexandrescu a mai adăugat că antrenorul cu portarii Dorin Mudura nu mai este compatibil cu această funcţie: „El este şi arbitru asistent în Liga 1 şi noul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Aron Huzu, mi-a spus că nu poate şi şi antrenor şi arbitru. L-am informat pe Mudura şi i-am spus că trebuie să renunţe la una din funcţii”. În aceste condiţii a fost contactat Pap Deac şi Vasile Iordache, dar şansele ca ultimul să vină la Oradea sunt mici din raţiuni financiare.
Problema medicului
O problemă stringentă cu care se confruntă FC Bihor este lipsa medicului. „Este cea mai gravă problemă, iar fără medic nu putem deoarece riscurile sunt prea mari. Ca să rezolv situaţia pe moment am apelat la doctorul Dan Dragoş Crăciun, de la Cluj, care a şi medicul loturilor naţionale de juniori. Vine duminică la Oradea şi va sta o săptămână benevol pentru a ne ajuta”, a precizat Alexandrescu senior.
Altfel, ieri FC Bihor a depus constestaţie la FRF vizavi de cazurile Mihu şi Lorincz. De atfel, vicele Adrian Alexandrescu a avut o discuţie cu cei doi, ambii jucători dându-şi acordul pentru rezilierea contractelor valabile până în 2010. Mihu câştigă 1531 de euro, brut, pe lună, iar Lorincz are un salariu de 980 euro, brut. Nu va mai continua la FC Bihor nici portarul Szasz, care a primit un act care îi permite să se pregătească cu orice echipă doreşte. Szasz mai are angajament cu clubul până în decembrie 2009.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!