Campionatul Mondial de polo pentru juniori U18 este programat în perioada 11-19 august. La competiția de la Belgrad poloul orădean va avea un reprezentant în persoana lui Erik Ionescu, jucător crescut la ACS Progress Oradea (președinte Karmen Chimerel).
[eadvert]
Erik Ionescu (născut în 27 februarie 2004) a trecut și pe la CSM Oradea, fiind legitimat la UVSE Budapesta. A jucat pentru Ungaria și anul trecut când a fost medaliat cu bronz la Campionatul European 2021 din Malta.
„Suntem mândri că un poloist crescut la clubul nostru participă la un Campionat Mondial. Erik este un sportiv foarte ambițios și muncitor și îi prevăd un viitor frumos în polo”, ne-a declarat Karmen Chimerel.
Lotul format din 13 jucători a fost anunțat după un cantonament de trei zile la Kecskemét, în timpul căruia echipa Ungariei s-a antrenat cu naționala similară a Serbiei.
La CM de la Belgrad, Ungaria face parte din Grupa A alături de Uzbekistan, Kazahstan, Croația și Kuweit.
Nu este un caz singular de sportiv orădean care reprezintă altă națională decât a țării de origine, cunoscute fiind cazurile fotbaliștilor Mario Simuț și Alex Gondor care evoluează pentru naționalele de juniori ale Ungariei sau a gimnastului Bryan Wohl, care concurează pentru Germania.
Erik Ionescu FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Citiți principiile noastre de moderare aici!