„Sunt impresionat de determinarea şi capacitatea lui de muncă, de abilităţile sale tehnico-tactice. E un sportiv extraordinar de valoros, de 6 ori campion naţional și component al lotul naţional al României. Este o adevărată onoare să avem ocazia de a colabora. Proiectul nostru este unul ambițios, gândit să se dezvolte pe termen mediu-lung și sunt entuziasmat de perspectivele pe care le deschide”, spune Răzvan Moga, antrenor la ACS „Moga Răzvan” Oradea.
„Mă simt pregătit, sunt într-o forma fizica bună și abia aștept să reintru în ring și să fac meciuri spectaculoase! Sunt pregătit să adaug noi victorii în palmares, alături de mentorul meu Răzvan Moga”, a postat pugilistul pe pagina lui de facebook.
Preda va boxa miercuri în compania clujeanului Zoltan Ioan Ruben (Box Arena Cluj) la categoria 86 kg, cea mai disputată de la aceste Campionate Naționale, fiind înscriși 14 pugiliști, printre care și Mihai Șandru (CS Crișul Oradea).
Echipa din spatele pugilistului este alcătuită din Răzvan Moga (antrenor), Dacian Bungău şi Iosif Chezan (antrenori secunzi), Cristian Gurau (preparator fizic), Mihai Vargics (nutriţionist) şi Roxana Heredeu (psiholog sportiv).
Citiți principiile noastre de moderare aici!