Handbaliştii orădeni au obţinut un rezultat de egalitate extrem de valoros în deplasarea cu ocupanta locului secund al clasamentului, HC Minaur Baia Mare, scor 28-28 (13-16). Partida a constituit derby-ul Seriei B a Diviziei A de handbal masculin şi a oferit o dispută atractivă.
Gazdele au pornit în trombă, conducând chiar şi la o diferenţă de şapte goluri în prima repriză, scor 13-6. Orădenii au redus treptat din handicap, scorul la pauză fiind 16-13 în favoarea băimărenilor. „După pauză am schimbat sistemul de apărare, optând pentru formula patru-doi. Aspectul jocului s-a schimbat imediat, echipa gazdă având apoi dificultăţi în faza de atac”, ne-a declarat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor. În mitanul secund, partida s-a echilibrat, scoruri 18-15 ( 37), 20-19 ( 40). Oaspeţii au egalat, scor 21-21 ( 43), după care s-a mers „cap la cap” până spre final. În ultimul minut, la scorul de 28-28, orădenii au avut ultimul atac când mai erau 30 de secunde de joc. Tehnicianul nostru a solicitat time-out, jucătorii au aplicat o schemă în care Macovei a pătruns pe semicerc şi a fost faultat, dar arbitrii n-au acordat lovitura de la 7 metri care ne-ar fi putut aduce victoria.
„Puteam şi meritam să câştigăm, dar chiar şi aşa, această egalitate este echivalentă cu o victorie. Îi felicit pe băieţi pentru modul în care au luptat”, a afirmat Sebastian Tudor.
Antrenorul orădean a aliniat echipa: Bistrean, Leu – portari; Luca, Răzvan Farcaş 5, Papuc, Maxim 2, Macovei 3, Iştoc, Avram 3, Alexandru Farcaş 11, Sava, Mincan, Scripnic, Radu 4. Etapa viitoare, CSM Oradea va juca pe teren propriu cu CSM Sfântu Gheorghe.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!