Este o competiţie pe echipe, formate din câte doi jucători, la categoriile de vârstă 12,14 şi 16 ani, feminin şi masculin. Fiecare întâlnire dintre două echipe presupune disputarea a câte cinci meciuri, patru de simplu şi unul de dublu, la fel ca în Cupa Davis.
„Turneul este diferit faţă de cele obişnuite, tocmai prin faptul că vor avea loc foarte multe meciuri, circa 55 pe zi. Până acum s-au înscris în jur de 60 de concurenţi, din multe oraşe ale ţării. Printre participanţi se află Floriana Popovici, jucătoare aflată pe lcul 3 în clasamentul naţional al categoriei 14 ani fete, precum şi Christian Teszári, ocupatul locului 8 pe ţară la 14 ani băieţi. Ambii au progresat foarte mult în ultima perioadă. Cei doi sunt legitimaţi la CSM Oradea”, a afirmat directorul turneului, Nicuşor Vaşadi.
CSM Oradea a organizat în această iarnă nu mai puţin de şapte turnee în balon, începând din luna noiembrie a anului trecut.
Arbitrajul va fi asigurat de arbitrii Benedek Elek (Căpâlniţa – Harghita) şi Andrei Brisc (Zalău).
Citiți principiile noastre de moderare aici!