Tenisul este un sport care permite distanțarea socială, se desfășoară în aer liber și prezintă un risc relativ scăzut de infectare pentru jucători. Potrivit intențiilor exprimate de organizațiile mondiale ale acestui sport, turneele ar urma să se desfășoare, imediat după relaxarea măsurilor restrictive, cu un singur arbitru (cel de la fileu), fără copii de mingi și fără schimbarea terenurilor, tocmai pentru a se realiza condiții sanitare și mai sigure. În orașul nostru, practicanții tenisului și-au reluat antrenamentele, începând cu data de 1 iunie.
„Pentru început, antrenorii pot efectua pregătiri doar cu doi sportivi, dar, din 15 iunie, va fi posibil și cu patru sportivi. Aceasta înseamnă, practic, că se vor putea disputa și meciuri de dublu la antrenamente. Încet-încet, sperăm să se revină la normal”, ne-a declarat Nicușor Vașadi, director sportiv al CSM Oradea, directorul numeroaselor turnee naționale de tenis organizate în ultima perioadă de către clubul orădean.
Cinci turnee în 2020
Acesta explică însă că reluarea competițiilor naționale nu este încă posibilă. „Sigur, un meci de tenis propriu-zis nu prezintă un pericol prea mare de infectare pentru jucători. Dar organizarea unui turneu presupune multe alte probleme. Participanții trebuie să se deplaseze în orașul respectiv, de obicei împreună cu părinții, mai ales la copii, să se cazeze la hoteluri, să servească masa, de obicei la restaurante. La baza care găzduiește turneul se pot creea aglomerații, jucătorii se pot intersecta între ei sau cu spectatorii, deci ar fi dificil să se respecte restricțiile care se mențin și în starea de alertă. Așa că, deocamdată, vorbim doar despre antrenamente, nu și despre turnee. Oricum, cred că jucătorii aveau nevoie din plin de o perioadă de pregătire și reacomodare cu efortul, înainte de a reîncepe meciurile din turnee”, explică oficialul orădean. Cu toate acestea, relaxarea treptată a restricțiilor va duce, probabil, și la posibilitatea organizării de turnee. În fond, dacă turismul se va putea relua, aceasta înseamnă că deplasarea la turnee va fi și ea posibilă.
CSM Oradea a organizat în acest an un număr de cinci turnee, la baza de tenis din cadrul complexului sportiv al Arenei „Antonio Alexe”: Cupa de Iarnă (18-21 ianuarie), Circuitul Național (12 ani) – Cupa Prima (25-28 ianuarie), Cupa Vulturul Negru (8-11 februarie), Cupa Mărțișor (22-25 februarie) și Cupa 8 Martie (29 februarie – 2 martie).
Citiți principiile noastre de moderare aici!