„Trofeul Siroco” se adresează categoriilor de vârstă 12 ani, 14 ani, 16 ani şi seniori, atât la fete cât şi la băieţi. Se va concura la simplu, iar pentru categoria 14 ani va fi organizată şi proba de dublu. Arbitru va fi Benedek Elek, iar directorul turneului a fost desemnat Mucenic Chirilov. Turneul este organizat de CS Voinţa Oradea în colaborare cu Primăria Municipiului, partener oficial fiind firma Siroco (manager Florian Sala). Câştigătorii vor primi câte 200 de puncte, finalistul 150 de puncte, iar semifinaliştii – 100 de puncte. Cel mai bun jucător al competiţiei va fi recompensat cu un telefon mobil de GSM Shop. „Este un turneu de categoria a II-a, foarte bun pentru localnici, care pot aduna puncte. Aşteptăm între 50 şi 60 de sportivi din Bucureşti, Zalău, Timişoara, Alba Iulia, Satu Mare, Baia Mare şi Oradea. Taxa de participare este de 40 de lei, iar fondul de premiere se ridica la suma de 3.000 de lei”, ne-a declarat Mircea Drăgoi, directorul Bazei Voinţa. Aceasta a mai anunţat că CS Voinţa a fost încadrat ca şi club departamental de către FRT, aici existand condiţiile necesare pentru pregătirea loturilor naţionale.
Mircea Drăgoi mai speră că Baza Voinţa va fi cruţată şi nu va fi transformată în parcare. „Am văzut că în noul Consiliu Local sunt persoane cărora le place tenisul precum Mircea Mălan, Ioan Bonchiş, doamna Boglarka Debelka, sau doamna Florica Cherecheş, care are fetiţa la noi. Nădăjduiesc că vor înţelege privilegiul de a avea o bază sportivă în centrul oraşului şi sper că Baza Voinţa va fi salvată”, a spus directorul bazei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!