La competiţie au luat parte 12 reprezentanţi ai justiţiei bihorene (judecători, avocaţi, notari, grefieri sau executori judecătoreşti), care au luptat cu încrâncenare pentru stabilirea „celui mai bun tenismen dintre justiţiari” sau a „celui mai bun justiţiar dintre tenismeni”. Pentru ca fiecare participant să joace un număr cât mai mare de meciuri, turneul s-a jucat pe pe nivele valorice, dar şi în sistem turneu. Iată şi componenţa acestora: nivelul II: Szanto Zsolt, Mihai Văsuţ, Mircea Tiba, Florin Olteanu; nivelul I: Irinel Dumitru, Horia Ţiril, Vlad Munteanu, Dorin Popovici, Stelian Criste, Şerban Cighir, Ionică Calman, Antik Levente.
În semifinale, Antik Levente a dispus de Dorin Popovici cu scorul de 6-3, 6-2, iar Ionică Calman l-a învins pe Vlad Munteanu cu 7-6 (9), 6-4. În finală s-au întâlnit Antik Levente şi Ionică Calman, primul impunându-se cu scorul de 7-5, 6-0. „Marea dorinţă a lui Ionică Calman de a-l detrona pe Antik Levente nu s-a îndeplinit, doar în primul set al finalei păstrându-se echilibrul. Judecătorul s-a impus în faţa juristului”, a afirmat directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!