Tricolorul Alparea a urcat pe cel mai înalta catarg al Ligii a IV-a. Echipa antrenată de Mircea Madar a câştigat campionatul şi va reprezenta Bihorul la barajul pentru promovarea în eşalonul trei. Jocul din ultima etapă a fost o simplă formalitate. Ajunsă într-o stare deplorabilă, Stăruinţa Săcuieni s-a prezentat la Oşorhei cu doar noua jucatori, astfel că golurile au intrat la foc automat în poarta oaspeţilor. Chinul Stăruinţei s-a încheiat în minutul 62 la scorul de 14-0 (8-0), după ce trei jucători ai oaspeţilor au acuzat „accidentări”. După ce arbitrul a constatat că echipa sin Săcuieni a rămas în 6 a fluierat finalul. A urmat sărbătoarea campionilor, care au primit medaliile şi trofeul de la Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor, şi Ioan Suciu, preşedintele Comisiei de Disciplină.
Urmează finala şi barajul
Şampania a adus-o primarul Ioan Pop, iar portarul Puşcău le-a făcut un „duş” coechipierilor, dar nu l-a iertat nici pe antrenorul Mircea Madar. „A fost cel mai greu campionat. Am preluat echipa când era la opt puncte de primul loc. Nici eu nu am crezut atunci că putem recupera diferenţa. În ultima etapă din tur am urcat pe primul loc, iar de atunci nu am mai cedat prima poziţie. Am avut două contracandidate foarte bune şi cu atât este mai mare meritul nostru. Am avut ocazia să am lângă mine doi oameni extraordinari, primarul Ioan Pop şi vicele Ionuţ Gligor, care ne-au sprijinit din toate punctele de vedere. Felicit întreaga echipă pentru performanţa realizată. Mai avem două meciuri importante, cel din finala fazei judeţene a Cupei României şi barajul de promovare în Liga a III-a. Obiectivul nostru este să jucăm în Liga a III-a”, ne-a declarat Mircea Madar, aflat la al doilea campionat câştigat în Liga 4 după cel din 1997 când antrena Crişul Aleşd.
Miercuri, 13 iunie, de la ora 17, la Sântandrei se desfăşoară finala Cupei României faza pe Bihor între Crişul şi Tricolorul, iar în 20 iunie, echipa din Alparea joacă la Zalău barajul cu reprezentanta judeţului Satu Mare. Adversara bihorenilor va fi decisă în meciul
„Am reuşit să ducem la capăt un campionat foarte greu şi mai echilibrat ca oricând. Am întâlni multe echipe bune de-a lungul întrecerii. Acum mai avem un hop, unul dificil, meciul de baraj cu campioana din Satu Mare. Este un meci cât un sezon”, a conchis primarul Ioan Pop, preşedintele de onoare al clubului.
LOTUL FOLOSIT ÎN RETUR
Portari: Răzvan Bonta, Cornel Puşcău, Daniel Danciu
Jucători de câmp: Bogdan Iova, Mircea Madar, Şerban Pop, Gheorghe Bulz, Sorin Ban, Petre Pereţ, Traian Iancu, Cristian Fitero, Răzvan Ardelean, Ovidiu Morna, Adrian Olariu, Alin Lascu, Coriolan Hodişan, Daniel Briciu, Adrian Moise, Adrian Şorca, Călin Suciu.
Antrenor: Mircea Madar
Citiți principiile noastre de moderare aici!