Salonta și-a mai trecut în patrimoniu o nouă bază sportivă. De ea vor beneficia sportivii de la Tengo Salonta, care au performat în tenis cu piciorul, futnet, fotbal-tenis, labtenis, sau cu se va mai numi acest sport. „Cadou de Crăciun: teren de tenis cu piciorul! Primarul Török László i-a predat oficial antrenorului Vasile Sorean noul teren de zgură construit în zona Gării, lângă Hotelul Sport. Primăria Salonta susține și această ramură sportivă, astfel din primăvară membrii echipei se pot antrena deja în condiții ideale, pe un teren de zgură amenajat corespunzător”, informează Primăria Salonta.
[eadvert]
Lucrările au demarat în 6 noiembrie, iar terenul a fost predat către CS Tengo în 21 decembrie.
CS Tengo Salonta are vitrina plină de trofee, medalii naționale și internaționale, culminând cu Cupa Mondială a cluburilor cucerită în 2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!