Doar UTA a plecat cu toate punctele de la Sînmartin în prima parte a campionatului. În rest, „luceferii” s-au dovedit redutabili acasă, iar ultima victimă a fost Energeticianul, de care au dispus cu 2-1.
Duelul dintre Luceafărul și Energeticianul s-a consumat sub semnul echilibrului în prima parte. Fazele de poartă au fost extrem de rare, în dreptul gazelor fiind șuturile peste poartă exediate de Prejmerean în minutele 6 și 13. Oaspeții s-au dovedit periculoși la cornerul eecutat de Neacșa pe colțul scurt, de unde Gunie a respins din zona liniei porții (28). Ocazia primei reprize a irosit-o Sergiu Pop. Titularizat în premieră, fostul golgheter al Ligii a IV-a Bihor s-a trezit cu mingea la picior la 10 metri, singur, dar s-a precipitat și a șutat din lateral stânga peste transversală (36).
Superiori după pauză
Partea a doua a fost mult mai animată, iar în minutul 48 Oros a șutat din 8 metri și Miron a prins mingea (48). A urmat combinația dintre Paraschiv și Prejmerean, dar șutul acestuia din urmă trimis de la 17 metri a trecut pe lângă (49).
Replica vizitatorilor a venit imediat, când Dragu a centrat și Neacșa a reluat din voleu, de la 10 metri, iar portarul bihorean a respins de sub transversală (54).
Periculoasă a fost și incursiunea lui Drugă, dar șutul său a fost prins fără probleme de Moga (59).
Intrat într-o stare de echilibru, jocul s-a dinamizat din nou după golul marcat de bihoreni: Dulca a șutat puternic de la 13 metri, Miron a respins greu în lateral și Ludușan a împins mingea în plasă de pe linia porții (1-0). Pe o contră puteau să-și dubleze avantajul, dar șutul lui Moihedja de la 16 metri a trecut peste.
Golul doi a venit în minutul 75 când Vasile Pop l-a învins pe Miron cu un șut puternic trimis de la 12 metri (2-0). Roșu și-a trecut și el în cont o ocazie importantă, dar șutul său din vole a trecut peste (80). Luceafărul a mai marcat o dată prin Paraschiv, dar arbitrul a anulat golul pe motiv de fault în atac.
Finalul a fost cu emoții pentru că în primul minut de prelungiri M. Ioniţă a marcat cu un șut din careu pentru 2-1, dar bihorenii au reușit să-și păstreze avantajul şi au bifat a şasea victorie stagională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!