Gazdele şi-au tăiat partea leului şi au câştigat turneele atât la juniori cât şi la seniori. La juniori, salontanii pregătiţi de Georgel Bobiş s-au impus la simplu, dublu şi triplu, luând faţa echipelor Crişul Oradea şi Comexim Lupeni. Tengo ocupă primul loc şi în clasamentul general, echipa fiind formată din Alex Sorean, Vasile Sorean jr., Bagosi István Molnár Gyula şi Andrei Todor.
Tengo castiga 3 finale
Scenariul s-a repetat şi în competiţia seniorilor unde Tengo Salonta a câştigat cele trei finale, la simplu cu Victory Cluj, iar la dublu şi triplu cu CSU Ploieşti. Antrenorul Vasile Sorean senior a mizat pe Georgel Bobiş, Ács Krisztián, Páljános Zoltán, Dorian Olteanu. În clasamentul general lideri sunt cei de la Victory Cluj, salontanii fiind plasaţi la două puncte în urma lor.
„Ne-am îndeplinit obiectivul. Am câştigat tot ce se putea şi aşteptăm următorul turneu pe care-l vom organiza la mijlocul lunii mai. Dorinaţ noastră este să revenim în fruntea clasamentului general”, afirmă Vasile Sorean.
O evoluţie bună au avut şi orădenii de la CS Crişul (antrenor Gheorghe Grădinaru). La simplu, Ioan Creţ s-a clasat pe locul trei, în timp ce la dublu şi triplu orădenii au cedat în semifinale cu CSU Ploieşti şi apoi în finala mică cu Victory Cluj.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!