Decizia a fost luată în Comitetul Executiv al FRF, desfăşurat în 25 ianuarie. „Aprobă cu unanimitate de voturi încheierea unui contract de achiziție camere video în valoare de 53.000 euro (TVA inclus). Fiecare membru afiliat va deține o cameră video pentru filmarea tuturor partidelor – juniori, Liga 3, Liga 2, feminin, futsal.
Echipele gazdă vor filma și vor oferi filmarea și oaspeților. Multiple beneficii: o bază video de analiză pentru tehnicieni și de monitorizare a jucătorilor, arbitraje mai bune, mai puține speculații și certuri contraproductive fotbalului”, se menţionează pe site-ul oficial al FRF.
Comitetul a mai decis diminuarea cu 20% a taxelor de transfer, taxe de licențiere și viza anuală pentru cluburile participante în campionatul Ligii a II-a.
Citiți principiile noastre de moderare aici!