Un grup de şase sportivi de la CSM JC Liberty Oradea (antrenori Emil Morar, Alexandru Lungu) au participa la Cupa Mondială de la Budapesta, un concurs de mare anvergură, la care au fost prezenţi nu mai puţin de 332 de sportivi din 51 de ţări ale lumii. Din păcate, Dan Fâşie, judoka nr.1 al clubului orădean, nu a putut concura, fiind accidentat. Colegul său de la categoria 66 kg, Szoke Laszlo, a avut evoluţii foarte bune, înregistrând patru victorii şi două înfrângeri.
El s-a situat pe locul V al categoriei, dintr-un total de 55 de participanţi. Prin această clasare, Szoke a obţinut un număr important de puncte în cursa pentru calificarea la JO 2012. Orădeanul i-a eliminat în primele tururi pe Karassas (Cipru) la ippon şi pe Lefever (Belgia) la wazari. În turul III, el a oferit o mare surpriză, întrecându-l dramatic, în ultimele două secunde, la yiuko, pe numărul V mondial al categoriei, mongolul Sanjaasuren. A urmat apoi o nouă victorie, la în faţa brazilianului da Silva, la ippon, care l-a propulsat în semifinală. Aici, Szoke a fost învins la ippon de japonezul Ebinuma, nr. 9 mondial. El a pierdut apoi din păcate şi în meciul pentru medalia de bronz în faţa francezului Duprat.
Un alt rezultat remarcabil i-a aparţinut lui Adrian Merge, situat pe locul VII la categoria 73 kg, unde au participat 60 de sportivi. Merge i-a învins pe Sinev (Israel), Taraba (Ungaria) şi Gurtuev (Rusia). Din păcate, orădeanul a pierdut apoi în faţa japonezului Nakaya, nr. 18 mondial, câştigătorul recentului concurs de Grand-Slam de la Paris, fiind apoi învins şi în recalificări de brazilianul Contini.
Merge s-a situat astfel pe locul VII, o clasare bună şi promiţătoare. Ceilalţi trei judoka orădeni prezenţi la concursul de la Budapesta – Costel Dănculea (73 kg), Marian Halas (81 kg) şi Daniel Matei (90 kg) au avut parte de trageri la sorţi nefavorabile, pierzând în primele tururi în faţa unor adversari redutabili.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!