Concursul a avut categoria a III-a şi s-a desfăşurat la moderna bază Tivoli din Timişoara. Röné Szatmári a avut un parcurs fără greşeală la categoria 16 ani fete, învingând-o în finală pe colega sa de club Simina Bodea. Cele două orădence au oferit un frumos spectacol în finală, Szatmári obţinând victoria cu scorul de 6-4, 7-5. Röne Szatmári şi-a făcut astfel o spectaculoasă revenire în concursuri, după o nefastă accidentare care a făcut-o indisponibilă mai bine de o jumătate de an. În vârstă de 15 ani, eleva antrenorului Ionuţ Hodişan este una din jucătoarele de perspectivă ale tenisului din oraşul nostru.
Un alt jucător orădean care s-a remarcat la Trofeul Tivoli este Dumitru Lele (CS Frontiera), finalist al categoriei 16 ani băieţi. El a pierdut finala, după o întrecere disputată, în faţa lui Darius Neică (Arad), scor 6-3, 3-6, 4-6. Ionuţ Urda (CS Voinţa) s-a situat pe locul III la aceeaşi categorie de vârstă. Remarcabil este faptul că toţi cei patru tenismeni orădeni clasaţi pe podium la Trofeul Tivoli sunt pregătiţi de acelaşi antrenor, Ionuţ Hodişan.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!