Aceştia ua susţinut câte trei antrenamente zilnice, cu tematici cuprinzând pregătire fizică, tehnică şi bineînţeles, luptă. De asemenea, antrenorul orădean Alexandru Chirilă a susţinut un curs de teorie a antrenamentului, exemplificând noi metode destinate dezvoltării calităţilor generale şi specifice artelor marţiale.
La finalul cantonamentului, circa 80 de sportivi au susţinut examene de grad. Printre aceştia s-a aflat karateka orădean Marius Ilaş (CS Gym), multiplu campion european şi vicecampion mondial, care a susţinut examenul de 3 Dan. Ilaş a trecut cu brio toate probele, după un examen tehnic de mai bine de două ore şi după nu mai puţin de 30 de lupte dificile şi istovitoare. În urma acestui succes, el a obţinut titlul de sensei (profesor) în karate kyokushin. Preşedintele FR de Karate Kyokushin, Anca Wallmen a apreciat utilitatea stagiului. „A fost unul dintre cele mai reuşite cantonamente ale federaţiei noastre, atât prin prisma numărului mare de sportivi participanţi, cât şi prin calitatea antrenamentelor susţinute de invitaţii noştri. Aceştia au reuşit să-şi transmită cunoştinţele într-o manieră interactivă şi plăcută”, a declarat Anca Wallmen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!