Ediția a IV-a a Memorialului Nicolae Talpoș la box a reunit la start 38 de pugiliști din România și Ungaria.
Evenimentul a început cu un moment de reculegere, după care a fost proiectat meciul pe care Talpoș l-a susținut la Jocurile Olimpice de la Los Angeles contra americanului Meldrick Taylor, medaliatul cu aur.
Regretatul fost campion național a fost comemorat la Salonta de nume importante ale boxului precum Francisc Vaștag, Alec Nãstac sau Adrian Mãrcuț, care și-au adus aminte cu plãcere de pugilistul și omul Nicolae Talpoș. Au mai fost prezente oficialități locale, directorul DJST Bihor, Sorin Buhaș, sau deputatul Sorin Ioan Roman.
Competiția a fost organizatã de clubul sportiv Basti Box Salonta, al cãrui manager este Sebastian Silaghi, iar antrenor Teodor Silaghi, în colaborare cu Primãria Salonta și diverși sponsori locali.
Meciurile au fost spectaculoase, cei prezenți la Casa de culturã neavând ce regreta. Începând cu copiii, continuând cu cadeții, juniorii și seniorii, chiar și fetele, toți pugiliștii care au urcat în ring s-au strãduit sã se ridice la nivelul așteptãrilor. Din Bihor au participat pugiliști de la Basti Box Salonta, Crișul Oradea și Gym Mar Strong Oradea.
Bihorenii și-au tãiat partea leului, reușind sã câștige 12 din cele 19 meciuri.
Unul dintre cele mai așteptate dueluri a fost cel care i-a opus pe Rareș Macaru (Crișul), campion național en-titre de tineret, și Andrei Arădoaie la 81 kg. Sportivul de la Centrul Olimpic de la Reșița a reușit sã-și ia revanșa printr-o decizie la puncte, dupã înfrângerea suferitã în semifinalele CN.
ÎNVINGĂTORII PE CATEGORII
COPII: Bogdan Malița (Basti Box) – 30 kg, Cristian Bobiș (Basti Box) – 44 kg
CADEȚI: Vass Norbert (Basti Box) – 35 kg, Norbert Buzaș (Crișul) – 42 kg, Torok Arnold (Basti Box) – 46 kg, Andrei Budai (Crișul) – 52 kg, Dănuț Cotuna (Crișul) – 54 kg
FEMEI: Narcisa Mureșan (Cluj) – 60 kg
JUNIORI: Cosmin Călugăr (Crișul) – 52 kg, Ioan Pleș (Reșița) – 54 kg, Sebastian Foghiș (Gym Mar Strong) – 57 kg, Sorin Dobondi (Steaua București) – 60 kg
TINERET: Marin Ruțã (Reșița) – 56 kg, Costinel Puiu (Reșița) – 64 kg, Major Zsolt (Basti Box) – 64 kg, Marius Iga (Basti Box) – 69 kg, Andrei Arădoaie (Reșița) – 81 kg
SENIORI: Pukoly Renato (Gyor) – 56 kg, Fabric Iaro (Basti Box) – 91 kg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!