Competiţia s-a desfăşurat în localitatea sătmăreană Căuaş şi a reunit la start 84 de sportivi de la 17 cluburi, inclusiv din Germania şi Ungaria, în cele două zile de concurs.Invitatul special al galei a fost Adrian Diaconu, fost campion mondial WBC.
La cadeţi 44 kg, Kajcza Alexander a câştigat la puncte în faţa lui Alex Macavei (Arena Cluj), în timp ce la juniori 60 kg Claudiu Birău a pierdut la puncte cu Marius Târgean (Unirea Alba Iulia).
Performerul delegaţiei a fost Sebastian Foghiş (17 ani), cel care a boxat în ambele zile la categoria 60 kg tineret. În prima gală l-a învins prin KO tehnic pe Jason Popa (Voinţa Satu Mare), iar în ziua a doua l-a făcut KO pe Ramon Macavei (Chimia Râmnicu Vâlcea) cu un upercut aplicat la ficat.
De menţionat că la mijlocul lunii noiembrie, Foghiş a mai câştigat un meci prin KO cu un pugilist maghiar la o gală desfăşurată la Debreţin.
Pugiliştii de la Gym Mar Strong sunt antrenaţi de Viorel Crăciunea şi Koncsar Karoly.
Citiți principiile noastre de moderare aici!