Spadasinii de la CSM Oradea, pregătiţi de antrenorul emerit Nicolae Ille, şi-au îndeplinit obiectivele stabilite pentru această fază a celor două competiţii.
Nyisztor, locul doi
În întrecerea individuală, orădenii au avut ca obiectiv clasarea printre primele 32 de locuri ale clasamentului, care asigură participarea la turneul final, programat la Oradea, în luna septembrie. Nyisztor Csáki Alexandru, Radu Andrei, Arkosi Bertalan şi Andrei Timoce s-au calificat pe tabloul de 32. Aici, Arkosi nu a mai concurat, preferând să se menajeze pentru întâlnirile din Superligă, pentru a nu-i recidiva o mai veche accidentare la picior. Radu şi Nyisztor Csáki au ajuns până în fazele superioare ale întrecerii, reuşind să se claseze pe locurile III, respectiv II.
Pe primul loc s-a situat Adrian Pop (CS Satu Mare), care l-a învins în finală pe NyisztorCsáki cu scorul de 15-13. Oricum, acest clasament nu înseamnă nimic, stabilind doar configuraţia tabloului pentru turneul final de la Oradea. Locul secund al lui Nyisztor Csáki este avantajos pentru spadasinii orădeni, evitându-se astfel o întâlnire directă între el şi Arkosi în primele asalturi de la turneul final.
CSM, fără adversar
În Superligă, CSM Oradea şi-a spulberat toate adversarele, obţinând şapte victorii din tot atâtea partide disputate. Echipa orădeană a înregistrat următoarele rezultate: 45-18 cu Farul Constanţa, 45-35 cu U Craiova, 45-31 cu Steaua, 45-31 cu CSU Târgu Mureş, 45-28 cu CS II Satu Mare, 45-17 cu CSM Craiova şi 45-40 cu CS I Satu Mare, principala contracandidată la titlu. Clasamentul Superligii după prima etapă se prezintă astfel: 1. CSM Oradea (7 victorii), 2. CS I Satu Mare (6 victorii), 3. U Craiova (5 victorii); 4. CS II Satu Mare, 5. Steaua, 6. Farul, 7. CSM Craiova, 8. CSU Târgu Mureş (toate cu câte 2 victorii, departajate la tuşaveraj).
Etapa a II-a a Superligii va avea loc la finele lunii iunie, la Constanţa, unde toate echipele se vor duela din nou fiecare cu fiecare. Turneul final se va disputa tot la Oradea, concomitent cu etapa finală a CN individual. Echipa orădeană a avut componenţa: Nyisztor Csáki Alexandru, Arkosi Bertalan, Radu Andrei şi Andrei Timoce (rezervă Gabriel Chiţu).
Gavril Nuţiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!