Competiţia de la Eger a ajuns la cea de-a 25-a ediţie şi a reunit la start câteva sute de participanţi. Cursa s-a desfăşurat pe un traseu montan, pe distanţa a 7 km, cu o diferenţă de nivel de 330 de metri. „A fost o cursă dificilă, cu o pantă foarte abruptă de urcat la start, iar apoi de coborât la sosire. Am făcut tot ce am putut pentru o clasare cât mai bună”, a afirmat Simona Kádas. La rândul său, antrenorul şi totodată soţul sportivei, Carol Kádas a subliniat dificultatea traseului. „Am preferat să alegem din nou o cursă grea, dar e bine că Simona a reuşit să se descurce cu bine. Mi-a fost teamă de porţiunea de traseu din pădure, acoperită cu crengi şi pietriş, unde numeroşi concurenţi au căzut şi s-au accidentat. Mă bucură clasarea Simonei”, a conchis Carol Kádas.
Simona Kádas, pe locul 2 la Eger
Reactualizat la:
Atleta veterană Simona Kádas a luat parte la concursul de alergare desfăşurat în oraşul maghiar Eger, reuşind să se claseze pe un merituos loc doi la categoria sa de vârstă.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație în această zonă sunt necesare pentru modernizarea căii ferate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!