Nu în orice fel de competiţii, ci direct la maraton. La 46 de ani, Florin Marian are la activ deja cinci participări la cursa de 42 de kilometri şi 195 de metri. An de an şi-a îmbunătăţit timpii, iar cel mai bun rezultat l-a obţinut la Maratonul de la Torino desfăşurat în 14 noiembrie 2010, la care au participat peste 2000 de concurenţi. Orădeanul s-a clasat pe locul 9 la categoria +45 de ani cu un timp de 2 ore, 54 minute, 36 secunde.
„Am progresat de la o ediţie la alta, iar în acest an dorinţa mea a fost să alerg distanţa sub trei ore. Am muncit serios şi vreau să merg mai departe. Practic am renăscut după ce am început să aleg. În primul rând e sănătate şi apoi îmi oferă satisfacţii după muncă. Mă antrenez după orele de serviciu, iar pe timpul iernii patronul mă înţelege şi mă lasă două ore pentru a alerga. Muncesc patru ore, două alerg şi apoi mă reîntorc pentru patru ore la lucru. Şi acum, în zilele când am fost în ţară, nu am ratat ocazia să alerg pe Splai. Mi-ar face plăcere să văd cât mai multă lume să facă mişcare şi la noi în Oradea”, afirmă Florin Marian, care este de meserie tamplar.
În 2011 şi-a propus să alerge la Maratonul de la Roma, visul său fiind să ajungă să concureze la New York, acolo unde se înscriu anual circa 100.000 de pretendenţi, din care doar vreo 40.000 sunt acceptaţi la start. În tinereţe a făcut atletism de performanţă la Înfrăţirea Oradea, unde a fost pregătit de profesorul Constantin Stohor, probele sale preferate fiind de 5.000 şi 10.000 metri.
T.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!