„Există într-adevăr restanţe de două-trei luni la plata indemnizaţiilor de efort. Acest fapt se datorează faptului că ministerul ne-a tăiat din buget în condiţiile în care clubul nostru urma să treacă în subordinea primăriei. Nu s-a ajuns la aceste restanţe din răutate faţă de sportivi, pentru că nu am fi vrut noi să le plătim, ci pentru că pur şi simplu nu au existat fondurile necesare. Acum însă lucrurile s-au rezolvat şi urmează să primim mai mulţi bani. Toate restanţele vor fi achitate fără discuţie. Problema nu este nouă. Din păcate, chiar secţia care obţine cele mai bune rezultate la clubul nostru, cea de polo, nu beneficiază de astfel de indemnizaţii. Am renunţat să le dăm bineînţeles tot din nmotive financiare, numărul poloiştilor fiind foarte mare. Primesc aşadar indemnizaţie doar cei de la sporturile individuale”, a explicat directorul Ionel Bungău.
„Se vor da toate indemnizaţiile”
Directorul CS Crişul, Ionel Bungău a recunoscut faptul că clubul are restanţe în achitarea indemnizaţiilor de efort pentru sportivii clubului.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a anunțat că alocațiile pentru copii, indemnizațiile, pensiile și alte drepturi sociale vor ajunge la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale, pentru a le oferi românilor resursele necesare pregătirii acestora.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul concursului “Destinația anului 2025”, la categoria Stațiuni balneo-climaterice au intrat în finală 12 stațiuni din țară, printre care s-a aflat și stațiunea Băile Felix.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două avertizări de vreme rece, vânt puternic și ninsori în Bihor. Minimele vor ajunge și la -7 grade
Vremea va fi deosebit de rece în întreaga țară până la sfârșitul acestei săptămâni, cu temperaturi minime nocturne care pot coborî până la minus 10 grade în estul Transilvaniei, iar în anumite regiuni se va depune strat nou de zăpadă, potrivit unei informări emise miercuri de Administrația Națională de Meteorologie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul nopții de marți spre miercuri, 8-9 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” București, cunoscută drept Garda Națională vor face o demonstrație de mânuire a armelor în cadrul festivităților organizate cu ocazia împlinirii a 106 de la eliberarea Oradiei.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!