Desfăşurată la Stadionul Universităţii, ediţia 2013 a fost dominată de arcaşii de la SCM Deva, care şi-au adjudecat majoritatea locurilor de pe podium. Competiţia a constituit şi criteriu de selecţie pentru sportivii care vor reprezenta România la CM de seniori (Antalya, Turcia), respectiv la CM de tineret (Wu Xi, China). La arc olimpic, Simona Băncilă şi Luminiţa Boroş (SCM Deva) s-au situat pe primele două locuri, urmând să participe, alături de Daniel Ciornei (Iaşi) la CM din Turcia. CN de tir sportiv a fost organizat de CS Redpoint Oradea (director Mircea Stroe) şi FR de Tir cu Arcul, având ca parteneri Primăria Oradea, CJ Bihor şi DJST Bihor.
SCM Deva a dominat CN de tir cu arcul
powered by Surfing Waves
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!