În această iarnă lotul CAO a suferit unele modificări, la capitolul sosiri fiind George Tenche, Marius Hosu (ambii CS Oşorhei), Bogdan Laslău (CS Săcueni), Amir Hassan Hornfeck (19 ani, FC Monchengladbach) şi juniorii Patrick Blăgea sau Raul Ardelean, ultimii doi aparţinând de CSM Oradea.
Cu ocazia primului joc, programat sâmbătă, de la ora 15:00, suporterii îşi pot arăta sprijinul faţă de clubul orădean. „Sprijină proiectul CAO fără costuri. Vino la primul meci din retur cu Declaraţia 230 sau o poţi completă în incinta stadionului şi îţi oferim un card membru suporter gratuit”, informează oficialii CAO pe pagina oficială de facebook.
Prin declaraţia 230 cei care doresc să sprijine pot direcţiona 2% din venit către proiectul CAO.
Partida CAO 1910 Oradea – CS Oşorhei este programată sâmbătă, de la ora 15:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
CAO a terminat turul pe locul 2 cu 32 de puncte, la patru puncte de liderul CSC Sânmartin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!