Cel mai bun poloist român al anului 2012 a fost desemnat Cosmin Radu (Mladost Zagreb). Pe podiumul clasamentului s-au mai situat Dragoş Stoenescu (Dinamo Bucureşti) – locul II, respectiv Kádár Kálmán (CSM Digi Oradea) – locul III. Pe locurile următoare s-au situat următorii: 4. Alexandru Ghiban, 5. Alexandru Matei, 6. Nicuşor Diaconu (toţi trei de la CSM Digi), 7. Tiberiu Negrean (Szolnok – Ungaria), 8. Mihnea Chioveanu (CSM Digi), 9. Ramiro Georgescu (Szolnok – Ungaria), 10. Andrei Buşilă (CSM Digi).
Remarcabil este faptul că poloul orădean dă nu mai puţin de şapte sportivi în ierarhia celor zece laureaţi, incluzându-l printre aceştia, pe lângă cei şase poloişti de la CSM Digi şi pe Ramiro Georgescu, crescut şi format tot la Oradea. Centrul Cosmin Radu, căpitanul echipei naţionale a României, repetă performanţa din anul 2011, când a fost desemnat de asemenea cel mai bun poloist român al anului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!