Reprezentând Universitatea Oradea, un grup de judoka de la CSM JC Liberty a luat parte la ediţia 2016 a Campionatului Naţional Universitar, competiţie care a avut loc la Sibiu. Judoka orădeni au avut evoluţii foarte bune, reuşind să-şi treacă în cont nu mai puţin de şapte medalii, dintre care patru de aur, una de argint şi două de bronz.
Performerii delegaţiei noastre la competiţia de la Sibiu au fost Mădălina Pantea (70 kg), Lorena Podelenczki (78 kg), Georgiana Pantea (+78 kg) şi Vlad Vişan (81 kg), care au devenit campioni naţionali universitari la categoriile lor de greutate. Mircea Pop (81 kg) a obţinut medalia de argint, disputând finala categoriei în compania colegului său de echipă, Vlad Vişan. Patricia Petras (57 kg) şi Andreea Florian (63 kg) au intrat în posesia medaliilor de bronz. Sportivii orădeni sunt pregătiţi de antrenorii Aurelian Fleisz şi Emil Morar.
Fără Larisa Florian
Larisa Florian, una din favoritele certe la medalia de aur a categoriei 52 kg, nu a luat parte la CN Universitar. Ea se pregăteşte pentru Campionatul European de seniori, care va avea loc la Kazan (Rusia), în perioada 21-24 aprilie.
Bilanţul realizat judoul orădean la Campionatul Naţional Universitar completează rezultatele remarcabile de la precedentele competiţii din ultima perioadă: Cupa României seniori, la care au fost cucerite zece medalii (patru de aur, trei de argint şi trei de bronz), respectiv Campionatul Naţional de tineret, unde s-au obţinut nouă medalii (două de aur, patru de argint şi trei de bronz).
În altă ordine de idei, Luca Kunszabo (CSM JC Liberty) participă în aceste zile la concursul de Cupă Europeană pentru juniori de la Sankt Petersburg (Rusia), în cadrul categoriei 100 kg.
Citiți principiile noastre de moderare aici!