Bază sportivă din comuna Olcea a găzduit duminică, 19 martie 2023 turneul final al fazei judeţene a Cupei Satelor la fotbal la care au participat echipele din comunele Sânmartin, Tinca și Olcea.
„S-a jucat în sistem fiecare cu fiecare pe durata a 30 de minute, conform regulamentului competiţiei. Sânmartinul şi Olcea au învins cu acelaşi scor, 4-0, echipa din Tinca, astfel că meciul direct a stabilit câştigătoarea fazei judeţene. Laureata primelor două ediţii ale Cupei Satelor organizate la nivelul judeţului Bihor, echipa comunei Sânmatin (formată în exclusivitate din jucători legitimaţi), a triumfat şi în finala din acest an în faţa gazdelor de la Olcea, după un meci frumos în care ambiţia şi dăruirea copiilor a ieşit în prim plan” a transmis AJF Bihor.
Festivitatea de premiere a fost oficată de Petru Boros, secretarul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor, care le-a înmânat participanţilor câte o cupă şi diplomă, dar şi câte trei mingi oferite de Federaţia Română de Fotbal.
„Dincolo de rezultatele finale care au stabilit o ierarhie, considerăm că toţi copiii care au participat la acest turneu sunt câştigători. Sperăm ca materialele sportive oferite finalistelor să contribuie la dezvoltarea activităţii fotbalistice la nivelul localităţilor, ducând la creşterea numărului de tineri care vor practica fotbalul în mod organizat, iar peste câţiva ani să revedem mulţi dintre aceşti copii, evoluând pentru cluburi profesioniste”, a declarat Petru Boros.
Echipa comunei Sânmartin a câştigat a treia oară consecutiv (2019, 2022, 2023), faza judeţeană a Cupei Satelor urmând să reprezinte Bihorul la faza naţională.
La prima edișiție, Sânmartinul a ajuns la turneul final desfășurat în localitatea Cumpăna (judeţul Constanţa) și s-a clasat pe locul 3. iar în sezonul trecut s-a oprit la faza regională.
[eadvert]
Rezultate înregistrate:
Olcea – Tinca 4-0
Au marcat: Laurenţiu Boţoc 2, Lucian Boţoc 2
Sânmartin – Tinca 4-0
Au marcat: Sera, Ungur 2, Olaru
Sânmartin – Olcea 3-0
Au marcat: Serac, Vasilescu 2
Loturile echipelor finaliste:
Sânmartin: Paul Boloş, Tudor Ciorba, Abel Popovici, Adrian Serac, Darius Vasilescu, Rareş Ungur, Elias Olaru, George Andor, Răzvan Blaj, Benyö Alexandru, Darius Brata, Raffaele Rogojan. Antrenori: Petre Ardelean şi prof. Eugen Ilisoi.
Olcea: Eugen David, David Codrean, Daniel Tipiş, Marik Pătroiescu, Adelin Boţoc, Patric David, Ianis David, Şerban David, Claudiu Popa, Alin Duma, Lucian Boţoc, Laurenţiu Boţoc, Gabriel Covaci. Antrenori: Florin Haş şi Cristian Roman.
Tinca: Oliver Nadiş, David Pavel, Mario Şovrea, Lucas Groza, Andrei Sturz, Vasile Covaci, Alejandro Luca, David Fechete, David Barna, Cătălin Ghitea, Ianis Jurcuţa. Antrenor: prof. Florin Popa.
Au arbitrat: Răzvan Necşoiu şi Osaczky Balazs (ambii din Oradea). Observator: Florin Marian (Oradea).
Citiți principiile noastre de moderare aici!