Sandu Lungu s-a întâlnit la festivalul din Italia cu Dan Severn, cel mai cunoscut luptător de MMA din toate timpurile și a fost cel mai solicitat român pentru autografe.
„A fost o experiență inedită pentru mine, să văd mii de luptători în cadrul Mondialelor de Arte Marțiale, dar și alte câteva sute de artiști veniți din toată Asia. Eduard Irimia a primit medalia președintelui Italiei aici, iar asta dovedește că românii sunt și respectați în Italia. De aici, de la Festivalul Oriental, mi-am pregătit și intrarea pentru următorul meu meci”, a declarat Sandu Lungu.
Luptătorul orădean va lupta pe 21 decembrie, la Galați, în gala Superkombat care va închide campania „Fight for Galați” . Adversarul său urmează să fie stabilit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!