Bilanţul României a fost unul excelent, reprezentativa condusă de către Frederico Tavares reuşind să-şi adjudece toate medaliile de aur puse-n joc.
[eadvert]
La seniori, Alex Sorean a devenit triplu campion european, urcând pe prima treaptă a podiumului la simplu, dublu şi triplu, în timp ce colegul său, Nagy Darius şi-a trecut în palmares două medalii de aur (dublu şi triplu), în urma victoriilor obţinute în faţa naţionalei Moldovei. Cei doi jucători formaţi la Tengo Salonta, sunt legitimaţi în prezent la CSM Slatina, campioana României.
Componentă a echipei naţionale de senioare, Andreea Neag a urcat pe prima treaptă a podiumului la proba de triplu, în urma victoriei obţinute împotriva Ciprului.
La juniori, au fost convocaţi trei jucători de la Tengo Salonta, Halasz Daniel reuşind să devină campion european la simplu şi la triplu, iar David Suciu şi Kadar Imre în proba de triplu, toate finalele fiind câştigate în fața Moldovei.
În proba de dublu mixt seniori, Nagy Darius a urcat pe prima treaptă a podiumului în proba de dublu, alături de colega de la UNEFS Bucureşti, Anamaria Gherghel.
Finalele categoriei U21 au adus alte patru medalii de aur pentru sportivii antrenaţi de către Vasile Sorean sr., prin Andreea Neag (la proba de dublu şi triplu), Alexandra Tamba (dublu şi triplu), David Suciu (dublu şi triplu) şi Halasz Daniel (triplu). În finalele de la mixt şi U21, România a trecut de reprezentativa Moldovei.
„Sunt rezultate foarte bune, care reflectă munca depusă de aceşti sportivi şi sacrificiile pe care le fac pentru a reprezenta cu cinste municipiul Salonta, cât şi judeţul Bihor. În ciuda dificultăţilor financiare cu care se confruntă clubul – acest aspect se resimte la nivelul majorităţii echipelor participante în Campionatul Naţional – am reuşit să ţinem sus ştacheta şi să obţinem rezultate excelente, nu doar pe plan intern, ci şi în competiţiile internaţionale”, a declarat Vasile Sorean, preşedinte şi antrenor, CS Tengo Salonta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!