Naţionala pregătită de Ambros Martin va susţine în oraşul nostru meciul din prima manşă a barajului de calificare la Campionatul Mondial 2017, partida fiind programată la data de 9 iunie. Manşa secundă va avea loc la 16 iunie, în Austria.
„În perioada sărbătorilor, am avut o discuţie telefonică cu preşedintele federaţiei, Alexandru Dedu în care, printre alte subiecte dezbătute, i-am solicitat ca echipa feminină să joace turul barajului cu Austria la Oradea. A fost de acord şi mai rămâne să fie concretizate în scris detaliile legate de acest eveniment. Aşteptăm o comunicare oficială în acest sens de la Federaţia Română de Handbal. Bihorenii merită să vadă la ei acasă cea mai bună echipă naţională din România”, a declarat Pavel Mercea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor. Acest for a organizat în urmă cu mai mulţi ani numeroase partide şi turnee ale reprezentativelor feminine şi masculine de handbal la Oradea.
Ultimul meci oficial al naţionalei feminine în oraşul nostru a avit loc în urmă cu patru ani, când România a întâlnit Slovacia, tot în barajul de calificare la CM. În anul următor, lotul României a susţinut un ultim stagiu de pregătire la Oradea.
AJ de Handbal Bihor doreşte să readucă la Oradea şi naţionala masculină, care este angrenată în preliminariile de calificare la Campionatul European 2017. Reprezentativa pregătită de antrenorul Xavier Pascual a debutat cu brio, obţinând două victorii, 26-23 cu Belarus şi 28-23 cu Polonia. Următorul meci va fi cel de pe teren propriu cu Serbia, programat la 3/4 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!