Reprezentativele de handbal feminin ale României şi Austriei dispută vineri seară, cu începere de la ora 20:00, la Arena „Antonio Alexe”, meciul contând pentru prima manşă a play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial 2017.
Beneficiind de un lot superior valoric, naţionala noastră deţine prima şansă pentru câştigarea barajului. Handbalistele tricolore sunt de altfel decise să se impună la un scor cât mai concludent şi să ia o opţiune serioasă pentru calificare. Reprezentativa României a pierdut câteva „nume grele”, care i-au adus glorie de-a lungul anilor, cum sunt Paula Ungureanu, Aurelia Brădeanu sau Oana Manea. În lotul condus de antrenorii Martin Ambros şi Horaţiu Paşca se află numeroase jucătoare tinere, dornice de afirmare, ca Laslo, Dumanska, Pricopi, Bazaliu, Popa, Udriştoiu, Zamfirescu, Drăguţ, Tomescu, Craiu, dar şi vedete deja consacrate, ca Neagu, Elisei Ardean, Szücs, Dedu, Perianu, Pintea. Valentina Elisei Ardean, căpitanul echipei noastre, revine la naţională după o accidentare care a făcut-o indisponibilă mai multe luni.
S-au calificat mereu
„Mă bucur să văd că jucătoarele noi din lot îşi doresc să se afirme şi să se integreze în echipă. E foarte important să avem forţe proaspete, jucătoare capabile să progreseze. Este bine că ele vor avea ocazia să joace meciuri importante pentru naţională”, a declarat selecţionerul Martin Ambros. Tehnicianul spaniol este convins că reprezentativa noastră va continua tradiţia calificărilor la Campionatul Mondial. România este singura naţională din lume care a fost prezentă la toate cele 22 de ediţii precedente ale CM. „Este o onoare pentru mine şi pentru întreaga echipă să menţinem acest record al calificărilor consecutive. Nu cred că acest lucru constituie o presiune în plus pentru jucătoare, ci mai degrabă o motivaţie suplimentară. Trebuie să fim conectaţi la miza întâlnirii şi să începem bine barajul, să câştigăm”, a conchis Martin Ambros.
Cu casa închisă
Suporterii orădeni au epuizat toate biletele cu o zi înainte meciului. „Deoarece toate biletele s-au vândut online, FRH anunță suporterii echipei naționale că nu se vor mai pune în vânzare bilete în ziua meciului la Sala Antonio Alexe”, transmite
LOTUL ROMÂNIEI
Denisa Dedu şi Iulia Dumanska – portari; Valentina Elisei Ardean, Nicoleta Dincă, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Bianca Bazaliu, Cristina Laslo, Andreea Pricopi, Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Drăguţ, Laura Popa, Gabriella Szűcs, Aneta Udriştoiu, Laura Chiper, Crina Pintea, Cyntia Tomescu, Florentina Craiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!