Chiar dacă au pornit cu a doua șansă, tinerii fotbaliști s-au mobilizat extraordinar și au făcut un meci mare administrând cea mai severă înfrângere Croației U21 la un campionat european.
George Pușcaș a deschis scorul în minutul 11, dintr-un penalty obținut tot de el, pentru ca după trei minute să joace un rol decisiv și în golul marcat de Ianis Hagi. Vasic a redus din diferență în minutul 18, printr-un șut din afara careului. Deși au mai fost ocazii de ambele părți, tricolorii au intrat la vestiare în avantaj. Cea de-a doua repriză a fost dominată autoritar de jucătorii lui Mirel Rădoi, care au reușit să mai înscrie de două ori prin Băluță (min 66) și Adrian Petre (min 90+3).
„Am deschis scorul repede şi am reuşit să fim atenţi, să ne majorăm avantajul şi apoi să menţinem scorul. Mă bucur că am câştigat, mai ales că a fost foarte greu, a fost o căldură sufocantă. Avem trei zile să ne recuperăm şi sperăm să fim fizic bine cu Anglia. E un rezultat mare, unul istoric, e prima victorie la un turneu final la această vârstă. Am intrat în istorie, dar nu vrem să ne oprim aici. Credem în această generaţie”, a declarat George Pușcaș pentru TVR 1.
În celălalt meci al grupei, Franța a învins dramatic echipa Angliei, scor 2-1, cu un gol marcat în ultimul minut de joc.
În urma acestei victorii, România ocupă primul loc în grupă, urmând ca vineri, de la ora 19:30, să întâlnească Anglia. Ultimul meci din grupe va avea loc luni, 24 iunie, de la ora 22:00, în compania Franței.
ROMÂNIA: 1. Radu (c). – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 4. Pașcanu, 3. Ștefan – 21. Băluță, 17. Cicâldău – 8. Man (22. Olaru 84), 10. Hagi, 19. Ivan (7. Coman, 73)- 9. Pușcaș (11. Petre, 88). Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Căbuz, 23. Vlad – 2. Boboc,13. Grigore, 14. Dragomir, 15. Ghiță, 16. Nedelcu, 18. Rus, 20. Ciobanu
CROAȚIA: 12.Posavec – 2. Uremovic, 6. Benkovic, 5. Katic, 3. Sosa – 8. Vlasic, 4. Sunjic, 20. Moro (11. Ivanusec, 67)– 10. Halilovic (c) (18. Muric, 77), 9. Jakolis, 7. Brekalo (21. Bradaric, 14). Selecționer:Nenad Gracan
Rezerve: 1. Grbic, 23. Semper, 13. Majer, 14. Bistrovic, 15. Kalaica, 16. Borevkovic, 17. Basic, 19. Kulenovic, 22. Cabraja.
Arbitru: Bobby Maden. Asistenți: Francis Connor și David Roome (toți din Scoția)
Citiți principiile noastre de moderare aici!