Partida s-a desfăşurat la Orhei şi s-a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1). Tricolorii au deschis scorul în minutul 43 prin orădeanul Ricardo Farcaş. Folosit mijlocaş defensiv, jucătorul lui Ajax Amsterdam a punctat cu un şut din 8 metri, reluând în plasă o minge respinsă de portar după o lovitură liberă.
Antonio Sefer a majorat avantajul tricolorilor în minutul 49, dar moldovenii au reuşit să egaleze pe final prin golurile marcate în minutele 86 şi 90+3, ultimul fiind din lovitură de la 11 metri, scor final 2-2.
Celălalt orădean, Călin Jurj (Centrul Naţional de Pregătire de la Timişoara/ex-FC Bihor), a fost şi el titular, fiind folosit fundaş stânga.
Al doilea meci amical cu Moldova este programat sâmbătă, de la ora 11:00, la Vadul lui Vodă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!