Eșec suferit în fața unui adversar ce părea la îndemână în condițiile în care Crișul și Sănătatea Cluj erau vecine de clasament după șase etape, ocupând locurile 8 și 7.
Crișul a încercat un joc direct pe cei doi atacanți experimentați, însă puține mingi au fost utilizabile de Hora sau Popescu. În prima repriză ambele echipe au irosit câte o ocazie importantă. Prima a fost Sănătatea în minutul 27 când Ovedraogo a șutat de la 16 metri și Verdeș a respins cu un reflex spectaculos. La cealaltă poartă Checicheș a fost salvat de bară, șutul din voleu trimis de Adam Achim din 10 metri lovind stâlpul din stânga portarului (29). Imediat după reluarea părții a doua, Hora a executat o lovitură liberă de la 18 metri însă Checicheș a respins în corner (47). Același Hora a fost busculat de Diomande în careu, dar arbitrul nu a fost impresionat de căderea atacantului bihorean (52).
[eadvert]
O greșeală în defensiva Crișului a dus la deschiderea scorului în minutul 65. Ntchinda a „bărbierit” balonul în propriul careu, Verdeș a ieșit neinspirat și experimentatul Dorin Goga (39 de ani), fost jucător în Liga 1 la U Cluj sau Poli Timișoara a trimis un lob perfect de la 16 metri (0-1).
Crișul a alergat după egalare, Popescu a șutat din unghi și Gaddo a respins din fața linie porții (70), Hora a trimis un șut surprinzător de la 55 de metri și a fost aproape să-l surprindă pe Checicheș (74), iar un minut mai târziu portarul era bătut la șutul trimis de Hora însă Gaddo a salvat de pe linia porții.
Ntchinda a mai pierdut o minge la mijlocul terenului, „virușii verzi” au declanșat contraatacul, Ovedraogo a pasat pentru Dioszeghi, plecat dintr-o poziție suspectă de ofsaid, iar clujeanul a rămas singur cu Verdeș și a plasat balonul în stânga portarului (0-2). Crișul rămâne fără victorie pe teren propriu în acest sezon și a coborât pe locul 9 într-o Serie 10 echilibrată, în condițiile în care echipele cuprinse între locurile 4 și 10 sunt despărțite doar de 6 puncte.
Etapa viitoare, vineri 13 octombrie, Crișul va evolua în deplasare pe terenul ultimei clasate Minaur Baia Mare, echipă care pare să nu-și revină după retrogradarea din Liga 2.
CASETA TEHNICĂ
CRIȘUL SÂNTANDREI – SĂNĂTATEA CLUJ 0-2 (0-0)
Au marcat: Dorin Goga 65, Ciprian Dioszeghi 89
Crișul: C. Verdeș – R. Turcan, Cr. Oros, C. Ntchinda, S. Gondor (73 L. Țifra), L. Hadade (46 R. Baciu), A. Achim, C. Trip (46 Șt. Funkenhauzer), M. Balogh (73 L. Prundaru), R. Popescu (83 C. Covaciu), I. Hora. Antrenor: Gheorghe Ghiț
Sănătatea: B. Checicheș – C. Dioszeghi, M. Diomande (74 M. Szolosi), D. Cimpoeșu, A. Gaddo, V. Ovedraogo, A. Ștefan, R. Saroși, D. paul, D. Goga (80 C. Creț), N. Zanc (65 M. Radu). Antrenor: Francisc Dican
Arbitri: Răzvan Lădar (Zalău) – Daniel Nistor (Zlatna), Daniel Popa (Câmpeni)
Observatori FRF: Gabriel Stoicovici (Timișoara) și Traian Marchiș (Baia Mare).
FOTBAL – LIGA 3 – SERIA 10
Rezultate consemnate în etapa a șaptea:
Lotus Băile Felix – CSM Sighetu Marmației 1-0 (0-0). Sebastian Cucu 64
Minerul Ocna Dej – Olimpia MCMXXI Satu Mare 1-2 (1-0). Florin Dan 41 / Remi Emeriau 72, 79
SCM Zalău – Minaur Baia Mare 4-2 (3-0). Stefan Nikolic 11, 18, Ionuț Sălăjan 30, Sergiu Pop 50 penalty / David Simion 80, 90+1
Victoria Carei – CSM Olimpia Satu Mare 0-0
Crişul Sântandrei – Sănătatea Cluj 0-2 (0-0). Dorin Goga 65, Ciprian Dioszegi 89
CLASAMENT
1. SCM Zalău 7 7 0 0 16 – 4 21
2. Lotus Băile Felix 7 4 2 1 7 – 4 14
3. CSM Olimpia 7 3 3 1 11 – 8 12
4. Sănătatea Cluj 7 3 1 3 9 – 9 10
………………………………………………………………………………………..
5. Victoria Carei 7 3 1 3 8 – 12 10
6. Minerul Ocna Dej 7 2 2 3 13 – 9 8
7. CSM Sighet 7 2 2 3 10 – 11 7
8. Olimpia MCMXXI 7 1 3 3 10 – 14 6
9. Crișul Sântandrei 7 1 1 5 5 – 10 4
10. Minaur Baia Mare 7 1 1 5 9 – 17 4
Etapa viitoare (13-14 octombrie, ora 15:00): vineri, Lotus Băile Felix – CSM Victoria Carei, Minaur Baia Mare – Crișul Sântandrei; sâmbătă, CSM Sighetu Marmației – Sănătatea Cluj, Olimpia MCMXXI Satu Mare – SCM Zalău, CSM Olimpia Satu Mare – Minerul Ocna Dej.
Citiți principiile noastre de moderare aici!