La fazele naţionale ale competiţiilor vor participa 11 echipe bihorene, două la Campionatul Regional Nord Vest, care va avea loc la Oradea, trei la Cupa României şi 6 la turneul final al Campionatului Naţional al Firmelor şi Instituţiilor Publice. Bihorul are cel mai mare număr de echipe între cele 45 care se vor întrece la Piatra Neamţ, acestea fiind Construcţii Bihor, Celestica, Plexus, Madrugada, Temad Co şi Termoficare.
Campionatul Firmelor s-a dezvoltat simţitor în 2017, spre comparaţie anul trecut fiind prezente doar 12 echipe.
„Este pentru prima dată când Bihorul trimite un număr atât de mare de echipe la turneele finale ale Federaţiei de Minifotbal din România.
Dacă anul acesta Campionatul Regional va avea loc pentru a doua oară la Oradea, anul viitor noi vom găzdui faza finală a Campionatului Firmelor. Minifotbalul cunoaşte o dezvoltare în ultima perioadă atât în Bihor, cât şi în România”, ne-a declarat Spiridon Baltsavias, administratorul Bazei Tineretului şi managerul echipei AEK Oradea.
Campionatul Regional se va desfăşura la Oradea cu echipe din şapte judeţe, în perioada 30 iunie – 2 iulie. Baltsavias a mai dezvăluit că s-a înfiinţat Asociaţia Judeţeană de Minifotbal, care va organiza Campionatul Judeţean începând cu luna septembrie a acestui an, primăriile din Bihor primind invitaţii de a înscrie echipe în competiţie, mai ales că majoritatea beneficiază de terenuri sintetice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!