„Am pornit la drum în urmă cu 10 ani, cu dorința de a ne bucura împreună de acest minunat sport olimpic: tirul cu arcul, alături de Lucian Tămăşiloniu, Mihai Vargics şi Zoltan Libert.. Am început această aventură cu o pasiune pentru acest sport ce a crescut în judeţul Bihor de la victorie la victorie şi de la club la club: avem 8 structuri sportive, dintre care 6 cluburi sportive, cu Certificat de Identitate Sportivă, şi două asociaţii. Cinci dintre acestea sunt înscrise şi în Federaţia Română de Tir cu Arcul. Am rîs şi am plîns odată cu copiii care cîştigau campionate naţionale sau pierdeau la un punct podiumul, dar am ținut capul sus cînd am părăsit arena, ştiind că vom învinge data viitoare. Ne-am mândrit şi ne mândrim cu sportivii noştri pentru că muncesc foarte mult pentru a ajunge la performanţă”, spune Stroe, preşedintele clubului şi al Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul Bihor.
Pe harta tirului cu arcul
În cei zece ani, Redpoint a participat la zeci de competiţii naţionale şi internaţionale de unde s-a întors cu medalii, a pus Oradea pe harta tirului cu arcul internaţional prin organizarea Cupei Europene, la care a fost invitată şi Casa Regală a României. La aceasta se adaugă cele 5 ediţii de Campionat Naţional, tradiţionala Cupă Redpoint sau campionatul judeţean.
Una dintre medaliatele CS Redpoint este Vivien Bălteanu, care practică tirul cu arcul de aproape 6 ani. „Nu ştiam nimic despre acest sport până am fost la o acţiune de selecţie. La început din curioziate, apoi mi-a plăcut şi au început să apară satisfacţiile la concursurile la care am participat”.
Pe lângă parformanţă, Redpoint a început să popularizeze tirul cu arcul ca sport de masă participând la ziua comunelor sau la Festivalul Medieval din Cetatea Oradea, unde mii de oameni au tras cu arcul.
„Tragem tare. De 10 ani. Mulţumim tuturor prietenilor, sportivilor, părinţilor, partenerilor şi celor care ne-au susţinut, moral şi material, în toţi aceşti ani ! Promitem să obţinem rezultate şi mai bune! De 10 ani şi pentru încă 100 de ani, ne dorim să reuşim să selectăm caractere şi talente, să creştem campioni şi oameni” a conchis Mircea Stroe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!