Cea mai bună performanţă a fost realizată de echipa CSU Oradea, în componenţa Lorena Pop, Antonia Miclău, Eliza Molnar, care a devenit campioană naţională în proba de puşcă 40 focuri aer comprimat senioare, cu 1177 de puncte, rezultat care constituie un nou record naţional. Vechiul record, cu 12 puncte mai mic, este deţinut tot de echipa orădeană, din anul 2010. La individual, Lorena Pop a câştigat medalia de aur cu 396 de puncte şi o finală de 205,8 puncte. La pistol 60 focuri, Francesca Pop a devenit campioană naţională cu 198,1 puncte în finală. Echipa de seniori (alcătuită din Szücs Csongor, George Şerfezi, Teodor Iancu) a câştigat medalia de bronz.
În întrecerea juniorilor, Francesca Pop a luat medalia de argint la pistol 40 de focuri aer comprimat cu un total de 554 de puncte (192,6 puncte în finală). O altă medalie de argint a fost obţinută de Teodor Iancu la pistol 60 focuri cu 554 de puncte (186,2 puncte în finală). Echipa CSU Oradea (în alcătuirea Teodor Iancu, Daniel Zegoicea, Felix Cioară) a intrat în posesia medaliei de bronz. Formaţia feminină de junioare a CSU Oradea (în componenţa Eliza Molnar, Cristina Rayna, Maria Agut) a obţinut tot medalia de bronz. „Sezonul de aer comprimat s-a încheiat cu rezultate bune pentru sportivi secţiei noastre, ieşind în evidenţă recordul naţional al senioarelor, cu o cifră de excepţie”, a afirmat antrenorul Vasile Leţ. Francesca Pop va participa în acest an la Campionatul European din Danemarca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!